Curs de limba engleză – grup sau individual?

“Vreau să fac un curs eficient! Vreau ca trainerul să se concentreze exclusiv pe mine și pe nevoile mele! Vreau să interacționez cu alți oameni! Vreau să comunic cât mai mult! Vreau să mă simt bine și să mă deconectez în cadrul cursului de limba engleză!”
Acestea sunt aspecte frecvente pe care oamenii le abordează atunci când sunt puși în fața alegerii unui curs de grup sau a unui curs individual, fiecare având avantaje și laturi mai puțin pozitive.
Cursurile de limba engleză în variantă de grup vor fi întotdeauna mai dinamice, mai antrenante și, de ce nu, chiar mai eficiente din punctul de vedere al interacțiunii și al comunicării verbale. Într-adevăr, ca și unitate de timp ce revine fiecărui cursant, aceasta este invers proporțională cu numărul de cursanți dintr-un grup. De cele mai multe ori, însă, timpul alocat fiecărui cursant într-un astfel de curs, este de foarte bună calitate, iar comutarea focusului de pe un participant pe altul, duce la crearea unui ritm eficient, dar și relaxant de lucru. Un alt factor important în cadrul cursurilor de grup, sunt coeziunea, omogenitatea și dinamica grupului. Modelarea și modularea acestor aspecte ține foarte mult de abilitățile trainerului, dar și de implicarea, bunăvoința și flexibilitatea cursanților. O atmosferă destinsă, relaxată, tonică și cooperantă poate face diferența dintre un curs reușit și eficient și unul mediocru. Oricare ar fi părerile pro și contra acestei perspective, atunci când vine vorba despre orice activitate de grup, relațiile interumane și dinamica acestora ocupă un rol vital. Un alt aspect pe care cursurile de limba engleză de grup îl au ca și plus este faptul că interacțiunea verbală, utilizând limba țintă, cu mai multe persoane care, evident, au opinii și personalități diverse, nu poate fi substituită și experimentată în cadrul unui curs individual, chiar și pentru aceia dintre noi care sunt mai puțin comunicativi sau deschiși către conversație.
Cursurile de limbi străine în variantă individuală, pe de altă parte, vin cu plusurile și minusurile lor. Ca și avantaj principal ar putea fi faptul că un astfel de curs poate fi individualizat începând cu metodele abordate și până la conținuturi, ținând cont de nevoile specifice ale cursantului și modulând cursul astfel încât acesta să progreseze și să-și atingă obiectivele în cel mai scurt timp. Concentrarea trainerului și a activității acestuia exclusiv pe un singur cursant îl solicită pe acesta din urmă, ducând la o angrenare permanentă în ceea ce se întâmplă la curs și o participare intensă și intensivă în procesul de învățare. Pe de altă parte, acest context poate avea, uneori, și efecte mai puțin dorite, cum ar fi extenuarea sau incapacitatea de concentrare a atenției cursantului. În acest caz, trainerului îi revine sarcina de a varia cât mai mult activitățile și de a face acea “modulare” de care aminteam anterior, astfel încât cursantul să se poată remonta în vederea îndeplinirii sarcinilor. Cursantul trebuie, de asemenea, să aibă în vedere faptul că un curs individual va solicita mai mult efort din partea sa, o mai bună capacitate de concentrare a atenției și o motivație și voință mai puternice pentru a putea face față senzației de oboseală. Un alt aspect mai puțin pozitiv în ceea ce privește cursurile de limba engleză în variantă individuală este și cel financiar, un curs de grup fiind întotdeauna mai puțin costisitor.
În concluzie, un curs de limba engleză în variantă de grup sau individuală vine cu puncte forte și puncte slabe, fiecare dintre ele fiind mai potrivită sau mai puțin potrivită pentru anumite tipologii de cursanți. Alegerea trebuie să țină cont de specificul nevoilor fiecăruia, dar și de tipul de personalitate. Participarea în cadrul unui curs de grup presupune întotdeauna și depășirea unor limite și bariere de natură personală, cum ar fi teama de ridicol, orgoliul, reticența în a interacționa cu persoane necunoscute, acceptarea altor opinii, personalități și moduri de gândire. Oricare dintre variante ați alege, un curs de limba engleză (de grup sau individual) va fi totdeauna o experiență complexă, transformativă și care merită efortul și timpul investit.

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!
(021) 253 22 55