cursuri de limba engleza

Fondat în 2004, Echo este unul din cei mai importanţi furnizori de cursuri de limbi străine pentru companii. Programele de training ECHO sunt configurate pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale companiei beneficiare.

În strânsă legătură cu departamentul de training al organizației, ECHO va organiza testarea inițială, urmată de un raport de evaluare inițială pentru fiecare cursant în parte. Testarea inițială constă într-o probă scrisă și una orală.

Încadrăm cursanții în grupe în conformitate cu nivelurile Cadrului de Referință European iar apoi împreună cu departamentele de recrutare / resurse umane stabilim obiectivele punctuale ale cursurilor. Demarăm livrarea programului de training pe parcursul căruia evaluarile de la mijlocul și sfârșitul modulului sunt pași importanți de curs cu recomandări și raport de evaluare individual, de asemenea.

Cursurile de limba engleză pentru companii vor acoperi următoarele probleme:

  • practică orală şi interactivă pentru a încuraja exprimarea ideilor şi a opiniilor și pentru a însuşi noul vocabular (atât general cât și cel specific, în funcție de cursul ales);
  • jocuri de rol care simulează scenarii incluzând prezentări, negocieri, întâlniri de afaceri, conversaţii telefonice;
  • introducerea şi/sau revizuirea problemelor de gramatică care necesită o nevoie într-adevăr specială;
  • dezvoltarea vocabularului folosit în situaţii curente, actuale;
  • înţelegerea oricărui document scris sau a unei prezentări orale care ţine de natura afacerii din care provin;

Cursurile de limba engleză pot fi axate pe limbaj general dar și pe limbaj business. În timp ce scopul cursurilor de limba engleză, limbaj general este de a introduce cursantul în limba engleză sau de a-i îmbunătăţi fluenţa şi capacitatea de a vorbi, cursurile de limba engleză de afaceri se adresează persoanelor cu un nivel cel puțin mediu de limba engleză care doresc să își îmbunătățească abilitățile de a comunica în mediul de lucru.

Echo a organizat de-a lungul timpului cursuri de engleză și pentru alte limbaje specializate – engleză juridică și engleză medicală dar și cursuri axate pe diverse domenii precum asigurări, financiar-contabil, resurse umane, marketing și vânzări, IT și telecomunicații.

Programele de engleză pentru limbaj specializat folosesc anumite manuale care au scopul de a apropia cursantul de vocabularul de afaceri, juridic, medical, etc. şi de situaţii reale cu care aceștia s-ar putea confrunta în mediul profesional. Cursurile pentru limbaje specializate sunt susţinute de profesori cu o pregătire specială în domeniu, cu experienţă în predarea acestor tipuri de cursuri iar cursanţii trebuie să fi acumulat, până la momentul începerii cursurilor, un nivel mediu de limbaj general, cel puţin. În afară de cursurile de limba engleză de afaceri, juridic sau medical (acestea fiind cele mai întâlnite) există programe de training pe care le organizăm la cererea expresă a companiei, pentru o durată limitată şi care se pot concentra fie pe realizarea unei prezentări, pe tehnici de negociere, pe mijloacele cunoscute din marketing, pe realizarea unui interviu dar şi pe alte subiecte, cursuri ce se vor organiza la cerere. Cursuri de engleza pentru companii practice si usoare pentru angajati bine pregatiti.

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!
021 253 22 55