De ce trebuie noile generații să învețe o limbă străină?

Tot mai mulți tineri sunt preocupați de perfecționarea cunoștințelor de limbi străine în cadrul instituțiilor specializate, mai ales de când, conform noilor reglementări ale Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, necesitatea unui certificat de competențe lingvistice îi poate scuti de susținerea unei probe în cadrul examenului de bacalaureat. Acest lucru le dă mai multă libertate, și astfel, tinerii pot să aloce mai mult timp studiului pentru pregătirea la celelalte probe și, de ce nu, pentru examenul de admitere în cadrul universităților. De asemenea, tarifele pentru cursurile de grup sunt accesibile tuturor elevilor/studenților, iar dacă aceștia sunt posesori de card ISIC beneficiază și de o reducere de 10% în toate centrele partenere. La fel de important este și programul cursurilor, care se desfășoară în general după amiaza, după orele de școală. Cursurile de grup se desfăşoară într-o manieră interactivă, cu accentul pus pe toate cele 5 skills-uri, în special pe comunicarea în limba străină învățată, prin implicarea cursanţilor în activităţile de speaking şi role-play.

Tocmai pentru că sunt foarte interactive, cursanții sunt convinși să se înscrie la nivelele următoare, și astfel, sunt grupe care încep de la 0 și ajung la un nivel avansat, desigur cu muncă, perseverență și o atmosferă relaxantă.

Este surprinzător numărul din ce în ce mai mare al tinerilor care optează pentru studierea limbilor mai rare pentru a pleca la o bursă, la un master sau la un doctorat în străinătate. Tuturor tinerilor dornici să acumuleze noi cunoștinte, celor care doresc să-și îmbunătățească nivelul de exprimare, dar și celor care vor să-și deschidă noi orizonturi le sugerez să urmeze un curs de limba suedeză, norvegiană, olandeză, japoneză, chineză, daneză etc. La ECHO, astfel de cursuri se desfășoară doar în regim individual, unde atenția trainerul este alocată în totalitate cursantului, lucru care ajută la acumularea cunoștințelor într-un timp mai scurt și exclusiv pe nevoile acestuia. De asemenea, cei care au un nivel avansat de cunoştinţe într-o limbă de largă circulație optează pentru cursurile de pregătire pentru examene recunoscute internațional, precum Cambridge, Ielts, Toefl, Dalf, Toeic, Dele etc, care îi pot ajuta să aplice pentru diverse joburi chiar și în străinătate. Iar tinerii care vor să profite de vacanță, în fiecare vară, după terminarea școlii, pot îmbina utilul cu plăcutul, participând la cursuri de limba engleză de conversație, unde pot „tăifăsui” (Cursurile chiar poartă numele ENGLISH TAIFAS) pe diferite teme de discuție. Recomand cu mare căldură aceste cursuri tinerilor care vor să comunice fluent și fără inhibiții în limba engleză. Cursurile sunt concepute ca o dezbatere, axându-se pe situaţii reale cu care cursantul se poate confrunta în relaţii cu persoane de origine străină – la evenimente internaţionale, vizite pe parcursul unei călătorii în străinătate: orientare în spaţiu, restaurante, magazine, muzee, aeroport, cultură și turism.

Cursurile oferite de ECHO, se adresează „tinerilor” cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani, pe care îi așteptăm cu mare drag să pătrundă în cultura și universul limbilor străine.

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!
(021) 253 22 55