Limba, ecoul unei culturi

Echo este o poveste de succes începută acum mai bine de zece ani pe piața serviciilor de limbi străine din București și pornită din multă pasiune. Cu un portofoliu amplu de clienți corporate precum și cu multe cursuri de limbi străine livrate persoanelor fizice în cadrul cursurilor deschise, Echo a devenit în scurt timp un nume iar această recunoaștere s-a datorat calității serviciilor.

Companie

Fondat în anul 2004, din dorința de a realiza cursuri de limbi străine la standarde de calitate, Echo este un centru lingvistic care reunește servicii de training pentru companii ( ocupând un procent important din ponderea de cursuri), cursuri deschise de limbi străine, precum și servicii de traduceri și interpretariat. Din 2011 Echo Kids, inițiativa mai tânără a Echo aduce în prim planul clienților cursuri de limbi străine pentru copii, respectând aceleași principii de calitate. Programele de training ECHO sunt configurate pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare ale unei persoane sau ale unei companii, încurajând cursantul și încercând să îi dezvolte cât mai mult potențialul lingvistic. Serviciile de traduceri și interpretariat facilitează comunicarea din și în mai mult de treizeci de limbi străine.

Misiune

Misiunea noastră este de a dezvolta potenţialul oamenilor, echipelor şi organizaţiilor cu care colaborăm pentru a oferi programe de pregătire flexibile, adaptate specificului clienţilor noştri. Cele trei valori ale companiei noastre care ne ajută să ne îndeplinim această misiune. Deschidere, flexibilitate, accesibilitate.

Credo

Valoarea şi respectul crează avantaje competitive. Avem orgoliul de a crede că prezenţa noastră pe o piaţă încă nesaturată, nu poate fi decât binevenită. În plus, vedem implicarea noastră, dincolo de aspectul comercial, ca un efort de a demonstra că totul este posibil. Chiar şi excelenţa!

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!