E dificil să înveți o limbă străină mai târziu în viață?

Există deja o idee destul de cunoscută și de acceptată de foarte multe persoane că în copilărie, înveți o limbă străină mult mai ușor, ceea ce este și adevărat pentru că majoritatea copiilor asimilează una-două limbi străine cu ușurință, fără să facă un efort enorm.

Dar cum ne maturizăm, învățarea unei limbi străine devine ceva mai dificilă pentru că ne îndepărtăm în primul rând de perioada în care învățarea era o activitate cotidiană.

În plus, dacă mai târziu în viață, te-ai hotărât să faci un curs de engleză, germană, spaniolă sau italiană, sfatul Echo este să faci acest lucru fără ezitare, fără să te gândești la cât de multe lași în urmă acasă, la birou, fără să te gândești la câte lucruri ai fi putut rezolva dacă ai fi rămas la birou sau acasă.
Vino la cursuri de îndată ce ai luat această hotărâre și îți va fi mult mai ușor!

Apoi dacă ești în mijlocul unui curs de limba franceză, nivel începători, de exemplu, îți dorești foarte mult să vorbești, vorbește cu șeful, colegul, prietenul! Vorbește cât poți și cum poți, nu-ți fie teamă că nu vorbești corect sau că sunetele francezei sună altfel decât la vorbitorii nativi.

În plus, dacă ai o anumită vârstă, ca să înveți o limbă străină, trebuie să te îndrăgostești de ea! Trebuie să îți placă atât de mult încât să uiți de efortul pe care îl faci. Trebuie să ai un trainer care să aibă răbdare și să te motiveze atât de mult încât să faci totul cu o mare plăcere.

Dacă e posibil și ca o anumită limbă străină să ți se pară mai ușoară, cel mai bine ar fi ca, după curs, să petreci o lună în țara a cărei limbă străină tocmai ai învățat-o. Va fi perfect să îți îmbunătățești fluența și încrederea în ceea ce ai învățat.

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!
(021) 253 22 55