Interpretariat

Interpreţii şi serviciile de interpretariat devin în fiecare zi din ce în ce mai importante datorită relaţiilor internaţionale care sunt în plină dezvoltare.

Interpreţii Echo pot face față unor situaţii diverse de la participarea la şedinţe, conferinţe, întâlniri, video conferinţe până la negocieri.

Interpretariatul poate avea loc în două feluri:

  • simultan: interpretul redă în timp real ceea ce spune vorbitorul şi în mod firesc există o mică întârziere la traducere; clienţii pentru acest tip de servicii trebuie sa înţeleagă că fiind vorba despre conferinţe, congrese, întâlniri, este de preferat ca locaţia să fie pregătită cu echipament adecvat (la cerere, acesta poate fi pus la dispoziţie şi de către Echo) cu excepţia interpretariatului şoptit (aşa-numitul chuchotage).
  • consecutiv: interpretul ascultă o parte a unui discurs şi fie face un rezumat, fie încearcă să redea ideile din acesta. Acesta este mai folositor pentru întâlnirile unu-la-unu sau pentru grupurile mici.

Fie că este vorba de o conferinţă, de un eveniment social, de o prezentare, negociere, de o reuniune sau de o vizită, Centrul de Limbi Străine Echo vă poate facilita comunicarea cu partenerii dumneavoastră.

Interpretariatul simultan sau consecutiv în mai multe limbi străine poate să aibă loc în locaţia cerută de client şi se va avea în vedere exact tipul de eveniment pentru care aveţi nevoie de un interpret.

De asemenea, interpretul poate să primească documente cu privire la evenimentul respectiv pentru a înţelege mai bine tematica apropiatului eveniment şi pentru ca, la final, evenimentul să fie un succes.

Vorbiți fluent în orice limbă!

Cursuri stimulative, structurate în lecții relevante și interesante
care se desfășoară într-un mediu atrăgător și confortabil.
Profesori dinamici și dedicați!

Aflați mai mult!
(021) 253 22 55