Cursuri pentru adulţi

Cursurile pentru adulţi pot fi organizate în două variante: cursuri club sau cursuri individuale.

Cursurile în varianta club:

Se desfăşoară la sediul nostru (Str. Dimitrie Onciu nr.33, sector 2) după un program prestabilit, de 2-3 ori pe săptămână în intervalul orar 17.30-19.00 sau 19.00-20.30, în grupe de maxim 10 persoane sau sub forma cursurilor de weekend (2 şedinţe a câte 1.5 ore cu o pauză de 15 min).

Cursurile în varianta individuală:

Se pot desfăşura atât la sediul ECHO (Str. Dimitrie Onciu, nr.33, sector 2) cât şi la sediul companiei dvs, dacă este cazul. Un modul cuprinde 42 de ore de curs, structurate în 28 de şedinţe a câte 1.5 h sau 21 de şedinţe a câte 2 h, în funcţie de opţiunea dvs.

Cursul are loc după un program prestabilit de către dvs, oricând de luni până vineri în intervalul orar 08.00-20.30 sau sâmbătă în intervalul orar 09.00-13.00. Condiţa începerii unui curs o reprezintă plata a cel puţin 10 ore de studiu şi astfel cursul poate începe în cateva zile de la semnarea contractului, restul modulului putand fi achitat în alte trei tranşe egale.



ENGLISH TAIFAS

curs intensiv de conversaţie

Îţi doreşti pur şi simplu să înveţi să vorbeşti mai bine, mai fluent în limba engleză, dar nu ai avut cu cine să exersezi?

Noi venim în întâmpinarea nevoilor tale cu un nou curs flexibil în care vei învăţa exclusiv cum să comunici în limba engleză, vei purta conversaţii pe diverse subiecte din viaţa cotidiană precum şi din aria ta personală de interes.

Noi venim cu partenerii de discuţie iar tu cu subiectele pe care doreşti să le dezbaţi!

Obiectivul cursului:

Dezvoltarea abilităţilor de comunicare orală in limba engleză. La sfârşitul cursului cursanţii vor putea:

• Să întreţină o conversaţie fluentă în limba engleză pe diverse teme de interes general: cultura, turism, viaţă socială, politică, petrecerea timpului liber etc;

• Să construiască răspunsuri ample şi clare la întrebări specifice, cu un vocabular îmbogăţit;

Structura cursului:

Cursul este conceput ca o dezbatere axându-se pe situaţii reale cu care cursantul se poate confrunta în relaţii cu persoane de origine străină - la evenimente internaţionale, vizite, pe parcursul unei călătorii în străinătate: orientare în spaţiu, restaurante, magazine, muzee, aeroport, cultură, turism etc.

Profilul participantului:

Participanţii trebuie să deţină cunoştinţe minime de limba engleză deoarece cursul se va desfăşura exclusiv în limba engleză, pentru ca acesta să-şi atingă obiectivele.

Locaţie:

Cursurile se vor desfăşura la sediul ECHO din Str. Dimitrie Onciu nr.33, sector 2, în zona Foişorul de Foc, grupa fiind formată din maxim 10 cursanţi.

It’s time for you to debate!

harta site-ului | validare: css | xhtml