Limba română pentru străini - Generalităţi
Limba română este o limbă romanică vorbită de aproximativ 28 de milioane de oameni din lumea întreagă, majoritatea în România şi Republica Moldva.
Teritoriul român a fost locuit de daci care vorbeau o limbă indo-europeană - daca - despre care se mai ştie foarte puţin. Mai există doar câteva cuvinte în română şi albaneză, majoritatea fiind legate de viaţa pastorală.
O altă teorie spune că limba dacă ar fi fost atât de apropiată de limba romană încât diferenţele nu au putut fi sesizate.
După cucerirea romană, Dacia a fost transformată într-o provincie romană şi latina vulgară a devenit limba oficială.
Datorită izolării geografice, româna a fost probabil singura limbă care nu a fost foarte influenţată de alte limbi romanice astfel încât gramatica română este aproape similară gramaticei latine.
Toate dialectele s-au unificat până în secolele VII - X înainte ca limbile slavonice să interfereze cu româna.
Majoritatea cuvintelor din vocabularul român sunt de origine latină dar limba conţine şi cuvinte slavonice sau împrumutate (mai recent) din franceză, turcă, italiană, germană, maghiară.
Româna are patru dialecte:
- daco - român (la nord de Dunăre)
- aromân (Macedonia, Bulgaria, Serbia)
- megleno-român (nordul Greciei)
- istro-român (Istria şi Croaţia)