rafa-1010x1024
  1. Ce ar trebui să știe despre dumneavoastră cei ce ne citesc?

Numele meu este Rafa și sunt un om vesel care își dorește să facă o atmosferă amuzantă și confortabilă în timpul cursurilor de limba spaniolă. Sunt foarte mândru de originea și cultura mea. Spaniola este o limbă foarte frumoasă, folositoare și cu siguranță oferă foarte multe beneficii celor care o cunosc. Prefer să spun că scopul meu nu este doar să predau limba spaniolă, ci să îi fac pe oameni să se îndragostească de limba și cultura spaniolă.

2. Ce v-a motivat să deveniți cadru didactic și care au fost dorințele profesionale de început?

Aceasta este o poveste lungă! Eu am vrut sa fiu artist și să lucrez în lumea spectacolului. Datorită acestui fapt, am avut ocazia de a călători foarte mult și de a căpăta o experiență de viață interesantă. Am fost mereu atras de limbile străine, și cred că cel mai frumos sentiment este de a merge într-o anumită țară și de a vorbi cu localnicii în limba lor. Ei, cu siguranță vor aprecia asta, iar acest lucru se va putea citi cu ușurință pe chipul lor. Când am început să predau, mi-am dat seama că ador această meserie și, de asemenea, am avut ocazia de a învăța foarte multe despre cultura și limba mea.

3. Care sunt avantajele pe care vi le oferă faptul că sunteți vorbitor nativ de limba spaniolă?

Din punctul meu de vedere, avantajul cel mai mare îl reprezintă atitudinea pe care o am la cursuri, mai ales că sunt un latin în adevăratul sens al cuvântului. În momentul în care predau spaniola, aduc o mică parte din tot ce înseamnă Spania la orele mele. Consider că un profesor este special doar pentru că iubește ceea ce face, iar dacă acest lucru se întâmplă, este imposibil sa nu te iubească cursanții. Desigur, și tehnicile de predare au importanța lor.

4. De la ce vârstă recomandați studierea acestei limbi?

Sincer să fiu, nu cred că există o vârstă potrivită pentru a învăța o limbă străină. Bineînțeles, este mult mai ușor să studiezi de la o vârstă fragedă, dar dacă cursantul se simte motivat și are un scop bine stabilit, atunci va studia cu voință și cu mare plăcere. Una dintre responsabilitățile profesorului este de a-l face pe cursant să participe cu drag la cursuri, să-i insufle pasiunea pentru limba pe care o predă.

5. Care a fost cel mai tânăr cursant pe care l-ați avut?

Cel mai tânăr cursant a fost o fetiță de șapte ani. Chiar dacă mereu am avut o relație bună cu copiii, modul de a preda copiilor se schimbă complet. În situația pandemică a trebuit să mutăm cursul în online, iar această experiență a devenit o provocare pentru mine, însă ne-am adaptat mai bine decât speram! Dacă copiii se simt bine, și fac lucruri care le plac, atunci totul devine mai simplu pentru mine ca profesor.

6. Ce tehnici de predare folosiți pentru a-i motiva pe cursanți atât pe cei mari, cât și pe cei mici?

Din experiență proprie, am înțeles că tehnicile de predare cele mai potrivite sunt cele care mi-ar fi plăcut să le întâlnesc sau le-am întâlnit când eram la rândul meu elev. De asemenea, consider că este extrem de important să îi cunosc pe cursanții mei, să mă adaptez la vârsta și la personalitatea fiecăruia. Faptul că ei sunt diferiți, au pasiuni și caractere diferite, te ajută ca profesor să susții cursuri personalizate și să te pliezi pe dorințele și obiectivele lor.

7. Este adevărat că procesul de învățare a limbii spaniole este unul ușor pentru vorbitorii de limba română?

Nu este neapărat obligatoriu. Fiind o limbă romanică găsim multe similitudini cu limba română, însă, se simte influența slavă atât la nivel fonetic, cât și lexical. Consider că sunt alți factori care ajută cursantul să studieze cu succes această limbă.

Share this :

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

× Contactați-ne pe WhatsApp!