Orice poveste începe cu:’A fost odată ca niciodată….’ Îndrăznesc să ies din tipare şi de data aceasta… Este o iarnă frumoasă, ninge ca-n poveşti…simt miros de scorţişoară şi mere coapte, ca în copilărie…Ninge cu fulgi jucăuşi, cu clipe frumoase şi cu promisiunea unor zile minunate!...Îmi amintesc de copilărie, de oamenii de zăpadă mereu veseli, de paşii lui Moş Crăciun prin zăpada imaculată, de străzile troienite care mă duceau la şcoală… Şi astăzi am acelaşi drum, însă văd totul din altă postură: nu mai sunt eleva care trecea sfioasă pragul şcolii, ci mă regăsesc la catedră, acolo unde acum câţiva ani doar visam să ajung. Atmosfera zilelor petrecute în şcoală, zâmbetul şi sufletul cald al doamnei învăţătoare şi, de ce nu, şotiile făcute împreună cu colegii mei, m-au făcut să aleg meseria de profesor. Cu trecerea anilor, am realizat că nicio altă meserie nu îmi poate oferi aceeaşi satisfacţie sufletească: copii sau adulţi, elevii mei sunt în primul rând OAMENI, sunt egalii mei…doar ascultându-le doleanţele şi încercând să fiu cât mai aproape de cerinţele lor vom putea colabora minunat! Steinhardt spunea că:’ Viaţa: o pădure sălbatică(…), plină de hârtoape şi capcane, scuturată de fulgere şi rafale de ploaie şi la o margine, o singură căsuţă luminată şi caldă(…)’ Minunat ciorchine de cuvinte! Străduinţa mea de a împărtăşi din tainele limbii engleze într-o manieră caldă şi plăcută, astfel încât să nu se ajungă la:’Trebuie să învăţ!’, ci la:’Învăţ pentru că îmi face plăcere!’poate aduce un strop de culoare în rutina zilnică şi, de ce nu, să vă facă să zâmbiţi! Nu îmi plac încheierile, aşa că voi lăsa căsuţa deschisă şi voi reveni ’one day or another’ pentru a vă spune:’Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi!’....