Am văzut aseară un film care m-a marcat. Cu atât mai mult cu cât are ca temă pe William Shakespeare. Deşi sunt profesor de limba engleză, trebuie să recunosc că Shakespeare nu a ocupat niciodată locul intâi în topul preferinţelor mele de literatură britanică. Şi asta nu pentru că ceea a scris nu are valoare. Dimpotrivă, i-am recunoscut întotdeauna talentul literar, pe care foarte puţini l-au egalat de-a lungul timpului. Însă eu, personal, ca simplu cititor- nu ca specialist în litere- nu m-am regăsit sufleteşte în ceea ce a scris. Şi tot ca simplu cititor, sufletul meu percutează la o altă perioadă faimoasă din literatura britanică, şi anume perioada Victoriană.

Şi totuşi, de ce acest film? Filmul a fost realizat în 2011, dar a apărut pe ecrane la sfârşitul lunii octombrie. Regizor este Ronald Emmerich şi are în rolurile principale pe Rhys Ifans, Vanessa Redgrave şi Davis Thewlis. Pentru că filmul aduce în discuţie o mai veche ipoteză care circulă printre specialiştii in literatura britanică elisabetană şi anume: cine a scris, de fapt, opera lui Shakespeare?

Filmul începe şi se termină în zilele noastre, cu prezentarea câtorva contradicţii. Redau câteva în continuare: “…nici măcar un singur manuscris, de orice fel, nu a fost descoperit ca fiind scris de mâna lui Shakespeare. Nici un document, de 400 de ani…A murit la 52 de ani, şi in urma lui au rămas soţia şi două fiice care, asemeni tatălui lui Shakespeare, erau analfabete. În celebrul lui testament îi lăsa al doilea cel mai bun pat văduvei sale. Însă n-a menţionat nicio carte sau manuscris (…)William Shakespeare şi-a petrecut restul zilelor nu în teatrele din Londra ci în micul orăşel Stratford upon Avon ca om de afaceri şi comerciant de grâne”.


După ce introducerea este facută, intrăm în povestea propriu-zisă, în care descoperim cu uimire un actor beţiv, semi-analfabet şi şantajist- în persoana lui William Shakespeare- şi un geniu al literaturii, un om cu o vastă cultură, nobil, om politic, om de curte, amant şi chiar fiu al reginei Elizabeta I- în persoana lui Edward de Vere. Şi, pe lângă ei, un alt nume mare al literaturii britanice, cel care este de fapt puntea de legatură între cei doi- în persoana lui Ben Johnson. Nu voi dezvălui aici povestea pas cu pas pentru că nu doresc să vă stric plăcerea de urmări filmul. Însă vreau să mai menţionez că toate personajele din film au existat istoric- am fost curioasă să văd cât din adevărul istoric a fost păstrat şi am realizat că poate chiar 80 %. Desigur că acolo unde nu au existat documente a intervenit imaginaţia scenaristului.


Pe lângă suspans şi povestea extrem de captivantă, filmul se mai recomandă şi prin modul în care este realizat, reuşind să te transpună în Anglia sfarşitului de secol al XVI- lea, introducându-te într-o lume a luptelor pentru tron, succesiune şi rivalităţi. Asta pe de o parte pentru că, pe de altă parte, filmul redă cu fidelitate principalul mijloc de “entertainment” din acea perioadă- teatrul şi reprezentaţiile teatrale ale vremii.

Sper ca scurta mea prezentare să vă fi stârnit cât de cât curiozitea. Este un film pe care îl recomand în primul rând specialiştilor în cultura britanică, dar şi celor care sunt îndragostiţi de istorie, de filmele istorice sau doar de limba engleză. Cred că, chiar dacă nu suntem specialişti, este important să avem o minimă idee despre cultura şi cilvilizaţia ţării a cărei limbă o studiem.