Odată ce te-ai apucat să studiezi o limbă străină, te gândești care ar fi, totuși, cea mai ușoară modalitate de a stăpâni cât mai bine limba respectivă, dar, în același timp, să nu aloci foarte multe ore studiului.
De-a lungul timpului, ECHO le-a recomandat celor care și-au dorit să studieze limbi străine, dar mai ales celor care sunt la un nivel de începător, să opteze pentru cursuri de limbi străine într-un mediu organizat.
Adică, să se înscrie la cursuri de limbi străine în variantă de grup pentru a se simți motivați și pentru a pune bazele limbii respective. Eventual, să participe la câteva module de 42 de ore, structurate în sedințe a câte 1.5 ore, desfășurate de două ori pe săptămână.
De asemenea, ECHO a recomandat cursurile inviduale celor care și-au dorit să studieze o limbă străină pentru job, adică să se axeze pe noțiuni specifice domeniului de activitate.
Din momentul în care bazele au fost puse, iar structurile gramaticale nu ne mai dau bătăi de cap, lucurile devin mult mai simple. Putem să citim cărți în limba respectivă, să ne uităm la filme fără subtitrare și să ascultăm muzică, iar toate aceste lucruri ne vor ajuta să ne îmbogățim noțiunile de vocabular. Dar, dacă pe parcurs mai descoperim cuvinte noi, este foarte important să le notăm și, apoi, să le căutăm în dicționar pentru a le înțelege mai bine sensul.
Treptat, treptat ne vom simți din ce în ce mai siguri și vom începe să ne exprimăm fără teamă.
După această perioadă în care ne-am dedicat studiului, nu ne rămâne decât să ne programăm o vacanță în țara a cărei limbi am studiat-o. Odată ajunși în țara cu pricina, descoperim o altă lume, o lume nouă și bogată, iar limba o să ni se pară chiar ușoară, o simțim ca făcând parte din noi.
Așadar, dacă vreți să vă înscrieți la cursuri de limbi străine, Echo este cea mai bună alegere, pentru că nimic nu se compară cu plăcerea de a descoperi lumea și de a studia în același timp!
Cum să înveți o limbă străină mai repede
Învățarea unei limbi străine poate fi o experiență captivantă și provocatoare în același timp. Indiferent dacă vrei să călătorești în străinătate, să îți îmbunătățești perspectivele