Ca profesor de limbi străine, m-am confruntat de multe ori cu ȋntrebări sau afirmaţii de tipul: “Oare eu o să pot ȋnvăţa vreodată limba engleză?” “Eu ȋnţeleg, dar nu pot să vorbesc ȋn engleză” sau “O să pot vorbi vreodată ȋn engleză?” şi altele asemănătoare, pe aceeaşi temă, venite de la cursanţii mei români. Iar aceste ȋntrebări sau afirmaţii veneau, de obicei, fie la mijlocul, fie la sfârşitul lecţiei; lecţie ȋn care respectivul cursant sau respectiva cursantă folosise limba engleză, cu unele greşeli, e adevărat, ca limbă de comunicare. Sunt convinsă că mulţi dintre cei care se ȋnscriu la un curs de limba engleză ȋşi pun aceste ȋntrebări şi, probabil, şi alţi colegii de-ai mei le-au auzit de la cursanţii lor. Sunt, totuşi, anumite lucruri de care trebuie să ţinem cont ȋnainte de a ne pune aceste ȋntrebări.

În primul rând, cred că atunci când decidem să ne ȋnscriem la un curs, ar trebui să ne gândim dacă aşteptările noastre sunt sau nu realiste. Sau, mai corect spus, cât de realiste sunt aşteptările noastre? Mai ȋntâi de toate trebuie să ne gândim la faptul că un modul standard are 42 de ore, din care cam două ore sunt alocate testărilor, rămânând astfel vreo 40 de ore pentru procesul de predare-ȋnvăţare. Acum să facem un exerciţiu de imaginaţie: să zicem că cineva ne dă un termen limită sau ne obligă cumva să mergem ȋn Anglia sau ȋn Statele Unite să ȋnvăţăm sau să ne ȋmbunătăţim abilităţile de comunicare ȋn limba engleză ȋn 42 de ore, iar apoi să ne ȋntoarcem ȋn ţară să vedem ce am ȋnvăţat. Care ar fi progresul nostru ȋn acest caz? Sau care ar mai fi aşteptările? Ar fi oare la fel de ridicate ca ȋn cazul unui modul urmat la un centru de limbi străine? Sunt convinsă că cei care se ȋnscriu la aceste cursuri au undeva, ȋn subconştient, ideea că vreme de trei luni şi jumătate ei vor urma cursuri de limba engleză şi că, prin urmare, este timp suficient să facă chiar şi unele minuni. Ceea ce nu conştientizează aceste persoane este faptul că, ȋn cele trei luni şi jumătate, ei folosesc tot 42 de ore pentru a ȋnvăţa. Şi că, ȋntr-o săptămână, din şapte zile a 24 de ore, numai 3 ore sunt folosite efectiv pentru un curs.

Acesta a fost primul aspect pe care am dorit să ȋl subliniez. Al doilea, la fel de important şi care este cumva legat de primul este: ce facem noi, ca şi cursanţi, ȋn afara orelor de curs pentru a sedimenta ce am ȋnvăţat sau pentru a ȋnvăţa ȋn plus? De cele mai multe ori răspunsul este: nimic. Pentru că nu e timp, pentru că nu avem unde sau pentru că nu avem cu cine – sunt motivele pe care le aud mereu. Şi sunt de acord cu cei care invocă aceste motive. Dar ceva s-ar putea face, totuşi. Şi aici mă refer la banala temă pentru acasă. Scopul ei nu este de a-l pune pe profesor ȋntr-o postură de superioritate faţă de cursant sau de a-i reaminti de vremurile când era elev, ci pentru a-l ajuta. Durata unei lecţii nu permite ȋntotdeauna alocarea unui timp suficient pentru a practica şi sedimenta structurile noi. Exerciţiile suplimentare ne ajută să sedimentăm, ȋn primul rând, elementele noi de gramatică şi de vocabular, dar şi să dezvoltăm abilităţile de scriere, citire sau ascultare ȋn limba pe care o studiem.

Desigur că, pe lângă tema pentru acasă, sunt numeroase alte modalităţi ce ne pot ajuta, pentru că esenţial, ȋn ȋnvăţarea oricărei limbi străine, este să nu pierdem contactul cu aceasta. Deci, ce am putea foarte uşor să facem ar fi: să urmărim scurte video-uri, desene animate sau filme fără subtitrare ȋn limba engleză, să ascultăm cântece care ne plac (iar dacă nu le ȋnţelegem putem găsi versurile pe internet), să urmărim sau să citim ştiri ȋn limba engleză şi, dacă avem colegi de serviciu care nu sunt români, să comunicăm cât mai des posibil cu ei. Legat de ultima sugestie, chiar dacă toţi colegii sunt români, tot există şansa de a vorbi numai ȋn engleză la orele de curs. Trebuie doar să avem puţin curaj. Dacă am aplica măcar unele dintre aceste sugestii, am vedea că, de fapt, lucrurile merg din ce ȋn ce mai uşor şi am progresa mai rapid.


Acum să discutăm despre abilitatea cursantului de a vorbi ȋn limba engleză. Aici sunt două categorii de cursanţi. Prima categorie este formată din cei care lucrează ȋn companii multinaţionale şi pe proiecte internationale, iar a doua categorie – cea mai numeroasă – este formată din persoane care lucrează ȋn firme şi instituţii sută la sută româneşti. Desigur că persoanele din prima categorie sunt cele mai norocoase pentru că au posibilitatea de a interacţiona ȋn limba engleză, dacă nu zilnic, măcar de câteva ori pe săptămână. Iar aceasta este cea mai sigură metodă de a aplica, sedimenta şi ȋmbunătăţi ceea ce deja cunoaştem. Ce pot face, ȋn schimb, persoanele din a doua categorie? În primul rând trebuie să aibă curaj să vorbescă ȋn cadrul cursului la care s-au ȋnscris. Este adevărat că progresul este mai lent decât ȋn prima situaţie, dar el cu siguranţă există şi este vizibil. În plus – poste puțini știu – există şi posibilitatea de a urma şi unul dintre cursurile noastre de scurtă durată, numit “English taifas”, curs care se axează exclusiv pe partea de conversaţie.

Ultimul aspect pe care doresc să-l abordez ţine mai degrabă de ȋncrederea ȋn sine şi are mai puţin legătură cu anumite cunoştinţe acumulate. Din câte am observat, este o trăsătură a noastră, a românilor, de a ne compara cu cei din jurul nostru. Iar asta duce, de obicei, la lipsa ȋncrederii ȋn sine. Aproape toţi cursanţii mei, de-a lungul timpului, mi-au spus că, ȋn anturajul lor (prieteni, familie sau colegi de serviciu), există persoane care vorbesc mai bine decât ei sau au mai multă experienţă ȋn ceea ce priveşte interacţiunea cu limba engleză. Şi, din păcate, unele dintre respectivele persoane au prostul obicei, aş spune eu, de a râde sau de a-i corecta pe cei care nu se ridică la nivelul lor. Primul lucru de care trebuie să ţinem cont este că autoevaluarea este ȋntotdeauna subiectivă: fie tindem să ne subevaluăm, fie să ne supraevaluăm. Cea mai obiectivă evaluare vine ȋntotdeauna de la un “specialist”: un profesor de limba engleză ori un vorbitor nativ. Ceea ce credem noi sau prietenii ori colegii noştri despre abilităţile noastre nu reprezintă ȋntotdeauna şi realitatea. Poate că şi noi ne putem ridica la nivelul respectivelor persoane, ȋnsă ne lăsăm descurajaţi de atitudinea lor. Pe de altă parte, trebuie să luăm ȋn calcul şi faptul că cei care ne judecă studiază limba engleză de mult mai mult timp decât noi sau că au avut mult mai multe ocazii să o folosească. Iar ȋn acest caz există un raport de forţe inegal.

Am abordat ȋn acest articol situaţiile cele mai des ȋntâlnite ȋn cadrul cursurilor mele de limba engleză. Sunt convinsă că mulţi cursanţi se regăsesc ȋntr-una sau mai multe dintre situaţiile prezentate mai sus. Soluţiile pe care le prezint aici le-am prezentat tuturor cursanţilor mei de-a lungul timpului şi, ca urmare, am văzut schimbări şi progrese semnificative. De aceea, sper să le fie de ajutor şi celor care doresc să urmeze, pe viitor, un curs de limba engleză, în special la Echo.